nu am venit aici pentru a fi lovită
trântită jupuită de tot elanul meu
cu sfinții tăi ochi privindu-mi goliciunea
sufletului
îi e de ajuns
timpului care mi-a lăsat riduri
doar pentru a ghici în ele
ca într-o ceașcă în care zațul s-a răcit
asemenea magmei în cursul ei târâș în inima mea
împietrită
acum
mi-e greu să plec mă simt un munte
cu marea la picioare și soarele pe frunte

am dat în mintea lui lear